Istoria Muntelui Athos se întinde pe peste un mileniu și este strâns legată de istoria Ortodoxiei, a Imperiului Bizantin și a popoarelor balcanice.
Începuturile (sec. VII-IX)
Primii pustnici s-au retras pe peninsula Athos probabil în secolul al VII-lea, atrași de izolarea naturală și frumusețea sălbatică a locului. Împăratul Constantin al IV-lea a acordat peninsula monahilor în 676.
Epoca de aur bizantină (sec. X-XV)
În 963, Sfântul Atanasie Athonitul fondează Marea Lavră cu sprijinul împăratului Nichifor Focas. Aceasta devine modelul pentru celelalte mănăstiri. În următoarele secole se construiesc cele 20 de mănăstiri și zeci de schituri.
Epoca bizantină aduce Athosului privilegii imperiale, donații de terenuri și protecție. Aici se refugiază manuscrise, icoane și relicve din teritoriile amenințate de invazii.
Sub stăpânire otomană (sec. XV-XIX)
După căderea Constantinopolului (1453), Muntele Athos intră sub stăpânire otomană. Sultanul Mehmed al II-lea garantează autonomia Sfântului Munte, dar mănăstirile plătesc tribut. Perioadele de relativă toleranță alternează cu cele de persecuție. Cu toate acestea, viața monahală continuă neîntreruptă.
Epoca modernă (sec. XX-XXI)
În 1912, Muntele Athos intră sub suveranitate greacă. Constituția Greciei din 1926 consacră statutul autonom al Sfântului Munte. UNESCO îl declară Patrimoniu Mondial în 1988.
Astăzi, aproximativ 2.000 de monahi trăiesc permanent pe Sfântul Munte, iar anual îl vizitează zeci de mii de pelerini din întreaga lume.